Formația Byron s-a format în anul 2006 în București. Dan Byron, colaborator pe atunci al trupei Agathodaimon și fost membru al trupelor Urma și Kumm, a dorit inițial să pornească un proiect solo, dar acest proiect s-a dezvoltat rapid și a devenit o trupă de sine stătătoare.
Practic, la începutul anului 2006 Dan Byron a început să scrie piese pentru ceea ce mai târziu va deveni primul disc al trupei Byron. Codruț Dumitrescu a fost primul care s-a alăturat lui Dan Byron ca și manager, iar următorul pas făcut a fost cooptarea lui Costin Oprea ca și chitarist. Urmează să li se alăture pianistul 6fingers (Magica), Cristi Mateșan la tobe și Gyergyay “Szabi” Szabolcs la chitară bas.
Genul pe care îl abordează trupa este greu de stabilit. Ar putea fi definit ca art-rock / adult-alternative cu influențe pregnante din alte genuri muzicale ca blues, progressive rock și jazz. Toate versurile sunt scrise în limba engleză și vorbesc despre condiția omului modern.
Trupa Byron este un fel de Albert Camus pe note de chitara. Au un mesaj deep si un vibe intens ori de cate ori apar pe scena. Dar povestea romantata intr-un intermezzo.
Care e cea mai frumoasa amintire pe care o ai atunci cand te gandesti la Club Fabrica?
Dan Byron: Îmi amintesc de lansarea primul album byron, pe când clubul nici măcar nu era gata, și de cei 700 de oameni care nu ne mai lăsau să plecăm nici după al 4-lea bis deși abia se mai putea respira.
Cum ti se pare publicul de aici?
Dan Byron: Ca în tot Bucureștiul, format din oameni prietenoși și entuziaști.
Trupele, ca si oamenii si locurile se transforma in timp. Cat de mult te-a ajutat ca artist faptul ca ai avut concerte si cantari in Club Fabrica de-a lungul vremii?
Dan Byron: Fabrica a apărut într-un moment în care cluburile din București (cel puțin cele dedicate underground-ului, că despre celelalte nu am de unde să știu) nu erau foarte bine pregătite pentru concerte. Cred că gașca din spatele numelui a fost prima din domeniu care și-a pus problema echipamentelor de sunet sau antifonării și nu a făcut rabat de la calitate, neținând seama de buget, chiar dacă ustura.
În plus, spațiul era destul de generos pentru publicul underground, obișnuit pe atunci cu locuri mici, de cele mai multe ori la subsol. Cred că Fabrica a fost un pas mare înainte pentru toată lumea, nu numai pentru mine.
Care e povestea ta? Cum ai ajuns pe scena? De ce ai ales muzica?
Dan Byron: Am ajuns pe scenă pe când aveam 6 ani, nu pentru că eram deosebit, ci pentru că mă dăduseră ai mei la o școală de muzică ca să-mi dea de lucru, să nu mă amestec cu găștile de cartier din Pantelimon, să nu ajung un golan cu alte cuvinte. Așa că nu am ales eu, cel puțin nu în primă fază.
Ai trupe sau solisti din repertoriul international care te inspira?
Dan Byron: Ascult foarte multă muzică, nu prea țin cont de genuri, epoci sau teritorii, dar ca să nu-ți fac capul calendar și să te țin aici până mâine înșirându-ți verzi și uscate am să-ți dau doar trei nume care îmi plac în ultimii ani: Warhaus, Leprous, Ghostpoet. Și ca să nu zici că-s zgârcit, mărturisesc că sunt obsedat de Radiohead și de Massive Attack. Și ascult pe repeat David Byrne. Și Nine Inch Nails. Și tot așa.
Stiu ca ai o agenda complexa pe langa concertele cu trupa. Ce poti sa ne spui nou despre celelalte proiecte in care esti implicat?
Dan Byron: Am un blog pe care mai recomand muzică (danbyron.ro), merg de câțiva ani în tabere de fotografie, îmi place la nebunie să colind lumea, din când în când țin câte un concert de unul singur, mai am un proiect cu Teatrul de Artă București – un spectacol de muzică și poezie, scriu muzică de film și de teatru, câteodată și pentru jocuri, etc.
Inainte de final, spune-mi un vers dintr-o piesa de a ta, sau un refren care crezi ca s-ar potrivi ca citat in Social Media pentru club Fabrica?
Dan Byron: Nu-ți face griji pentru nimic în univers, mâine vom râde de azi.
Un mesaj pt cititori
Dan Byron: Enjoy life!
