Mihnea Blidariu este vocea trupei Luna Amara. Dar asta nu e tot. Tot Mihnea canta in trupa la chitara dar si la trompeta. Vor concerta pe doi februarie in club Fabrica unde isi vor lansa live noul album NORD.
Povestea trupei probabil o stiti. Vorbim practic de o trupa rock originara din Cluj Napoca. Luna Amara a fost fondata in anul 1999 sub numele de Tanagra Noise. Debutul pe scenă a avut loc în primăvara anului 2000, după care are loc schimbarea numelui în Luna Amară pentru că fanilor le era destul de greu să rețină vechiul nume.
Luna Amară a reusit in scurt timp sa fie prezentă la toate festivalurile importante. Dincolo de sound-ul lor aparte si de energia pe care o transmit pe scena, o noutate absolută in lumea rock-ului a fost integrarea sunetului de trompetă într-un sound alternative.
Numai in anul 2006, trupa a concertat în peste 40 de cluburi și locații open air din România dar si din tari precum Olanda, Germania, Bulgaria și Turcia. Tot în 2006, Luna Amară a fost nominalizată la categoria „cel mai bun rock” la Premiile MTV România.
Dar sa urmarim impreuna un intermezzo cu cel care canta la trompeta, alias Mihnea Blidariu.
Care e cea mai frumoasa amintire pe care o ai atunci cand te gandesti la Club Fabrica?
Mihnea: Un party dupa un concert cand in backstage erau mai multi muzicieni din Cluj decat din Bucuresti si aveam strania senzatie ca eram la ceva chef acasa… 🙂
Cum ti se pare publicul de aici?
Mihnea: Ca oriunde in Bucuresti, primitor, cald, cu chef si energie.
Trupele, ca si oamenii si locurile, se transforma in timp. Cat de mult te-a ajutat ca artist faptul ca ai avut concerte in Fabrica de-a lungul vremii?
M-a ajutat la fel de mult ca orice cantare din orice club. A concerta este egal, pentru noi, cu a respira. Experienta live-ului este inegalabila si invatam din fiecare show, in Fabrica sau oriunde…
Care e povestea ta? Cum ai ajuns pe scena? De ce ai ales muzica?
Mihnea:I am a moldavian in Ardeal… :)) Am ajuns pe scena de mic, recitand poezie si sunt obisnuit cu scena de pe atunci. Cred ca muzica m-a ales pe mine, cu ceva ajutor de la mama care s-a prins ca am ureche muzicala si m-a dat la scoala de muzica inca din clasa intai.
Ai trupe sau solisti din repertoriul international care te inspira?
Mihnea: Sigur, o gramada. Alice In Chains, Porcupine Tree, Tool, Nick Cave, Lhasa, NIN, Pearl Jam…doar cateva exemple.
Cat de activ esti pe retelele de socializare?
Mihnea: Incerc sa nu fiu chiar atat de activ…De multe ori prefer sa citesc sau sa intalnesc oameni in viata reala.
Stiu ca ai o agenda complexa pe langa concertele cu trupa. Ce poti sa ne spui nou despre celelalte proiecte in care esti implicat?
Mihnea: Cu Dream Diggers suntem momentan intr-o pauza, dar sper sa reluam activitatea anul acesta, e un proiect foarte drag si cu un stil eclectic ce a starnit curiozitatea multora. Intre timp vad ca m-au apucat featuring-urile.
Am scos o piesa cu Omul Gnom – Lux – care are succes datorita mesajului social transmis. Voi aparea pe viitorul album Dirty Shirt cu trompeta si urmeaza lansarea unei piese impreuna cu Eugen Males, vocalistul Fluturi Pe Asfalt si Nava Mama. In plus, continui colaborarea cu Ada Milea si Teatrul National Cluj-Napoca intr-o noua piesa-musical ce va avea premiera la finalul lui februarie.
Ce preparat sau reteta de la Fabrica iti place cel mai mult?
Mihnea: Sincer, nu stiu: eu la voi vin sa cant, ce consum e oarecum irelevant pentru mine…
Inainte de final spune-mi un vers dintr-o piesa de a ta, un refren care crezi ca s-ar potrivi ca citat in social media pentru club Fabrica.
Mihnea: Decat sa stai sa bei o bere intr-un pub, mai bine mergi si-organizezi si tu un Fight Club. 🙂
Un mesaj pentru cititori.
Mihnea: Consumati cu cap, ascultati cu inima.