Loading Evenimente

Cât timp a fost printre noi, prin tot ce a făcut și pe unde a ajuns, Robert a militat pentru “pace și iubire” iar muzica lui a “respirat” aceste valori, ce l-au însoțit mereu în gânduri și simțiri.

De șase ani, de când lumina i-a luat locul în inimile noastre, ne inspiră continuu să ne trăim viețile armonios, să ne bucurăm de darul vieții, de darul iubirii și mai ales, să ne bucurăm de noi și de tot ce avem.

Hai cu noi, pe 10 martie, la un gathering ca pe vremuri, să ascultăm un dub, să bem o cuba libre și pentru Zekarjah, și mai ales, să ne bucurăm de noi, de viața pe care suntem îndeajuns de norocoși să o avem și să o trăim!

Pace & iubire!

Intrarea este liberă, însă cei care doresc, vor putea face donații. Anul acesta susținem Asociația Zi de Bine.

Asociația Zi De Bine transformă fiecare zi într-o oportunitate de a dărui. 24 de proiecte, 24 de comunități, multe cauze pentru a ajuta oameni în situații vulnerabile.
Mai multe detalii aici – https://www.zidebine.ro/misiune

Spune si altora despre asta, alege platforma: